Сегодня хочу записать мысли, которые не-mi dau pace. Nu credeam vreodată că pot trăi așa ceva aici, în Odesa. Când am primit oferta de muncă de la familia Morozov, am avut impresia că am dat peste o comoară. Să locuiești într-o casă impunătoare, cu vedere la mare, să ai grijă de doi gemeni plini de energie și curiozitate, ce abia împliniseră cinci ani părea un adevărat vis.
Familia însă era destul de ciudată. Vera, soția lui Dmitro, era mai tot timpul rece, distantă, aproape indiferentă la tot ce ținea de copii. Pe de altă parte, Dmitro se comporta ca și cum micuții ar fi fost universul său și fiecare clipă trăită împreună era o sărbătoare. În această atmosferă ciudată, am început să petrec mult timp cu amândoi cu copiii și cu capul familiei.
Cu fiecare zi, apropierea de Dmitro a crescut. O simțeam, deși încercam să mă feresc. Știam că îi este soț Verăi, că nu se cade să mă gândesc la el astfel. Dar inima nu ascultă de regulă. Nici nu știu cum să descriu șocul când, într-o seară, după ce am adormit copiii, Dmitro a venit la mine și mi-a mărturisit că m-a îndrăgit cu adevărat. Spunea că între el și Vera nu a mai rămas nimic, că doar copiii îi mai unesc, în timp ce ea a devenit complet absentă sufletește.
Am privit la el fără să pot rosti vreo vorbă. Cunoșteam complicațiile unei relații cu un bărbat însurat. Nici mie nu-mi era ușor, bântuit între sentimente, frică și dorințe pe care nu le puteam stinge. Dintr-o dată, certitudinea vieții liniștite se spulberase. Dmitro a decis să divorțeze, dorind o nouă viață, dar drumurile noastre erau presărate cu prea multe necunoscute.
Nu m-am resemnat. Am continuat să-mi fac treaba: să joc cu copiii, să ascult râsul lor, să merg cu ei pe faleza Odesei. Dar mintea mea era plină de întrebări. Cum va fi viitorul? Sunt pregătit pentru toate verdicturile lumii și dificultățile unui divorț? Copiii îi voi răni oare? Iar o familie ruptă adesea umbrește orice bucurie.
Am stat multe nopți treaz, cântărind fiecare opțiune. Mi-am dorit de mic să fiu om drept și să nu fac rău nimănui, dar nici nu vreau să fug de șansa mea la fericire. Poate, uneori, viața te aduce în fața unor alegeri imposibile, și nu rămâne decât să asculți atât mintea, cât și inima.
Învățătura acestor zile este că orice decizie, oricât de greu ar părea, trebuie gândită cu grijă, fără pripă, mereu având în vedere nu doar propria liniște, ci și binele copiilor, care nu au nicio vină în furtunile adulților. Sper ca orice drum voi alege, să ajung, totuși, la lumină și la iubire adevărată.
